A 60-a aniversare a Insurecției Naționale de la 26 Iulie

26 Iulie 1953 a intrat în istoria  naţiunii cubaneze ca Ziua Insurecţiei Naţionale.  În această zi un grup de tineri, conduşi de avocatul Fidel Castro, au luat cu asalt Cazarma Moncada, din Santiago de Cuba.

Tinerii participanţi la acţiunea revoluţionară îşi propuneau să ridice la luptă fosta provincie Oriente, scena celor mai mari bătălii pentru independenţa Cubei. Pentru aceasta  prevăzuseră  şi luarea Cazărmii Carlos Manuel de Cespedes, din Bayamo,  nod de comunicaţii dintre cele mai importante din zonă.

Tradiţia patriotică şi condiţiile de exploatare şi mizerie în care trăia populaţia  din estul Cubei, atât rurală cât şi urbană, în special în regiunile muntoase, constituiau factori luaţi în calcul de  combatanţii revoluţionari, dintre care mulţi au fost asasinaţi în temniţele Moncadei şi în apropierea oraşului.

Cuba trăia în acele momente o situaţie specială, lovitura de stat pro-imperialistă de la 10 martie 1952 a cutremurat societatea cubaneză, chiar dacă aceasta trecea prin crize permanente ale instituţiilor şi sistemului democratic.

Dintr-o trăsătură de condei Fulgencio Batista a eliminat Constituţia din 1940, a suprimat Camera Reprezentanţilor şi Senatul şi a interzis orice activitate a tuturor partidelor politice cu numai 80 de zile înainte de alegerile generale în care se aştepta victoria Partidului Ortodox, de amplă  audienţă în rândul maselor populare.

Asaltul Cazărmilor Moncada şi Carlos Manuel de Cespedes şi ulterioara judecare a lui Fidel Castro au marcat o cotitură în evoluţia istorică a celei mai mari insule din Antile.  Într-o mică sală din spitalul din Santiago, Saturnino Lora, transformată în sală de judecată, principalul acuzat în cauza 37  din 1953 îşi rostea  transcedentala  apărare, cunoscută  ulterior ca „Istoria mă va absolvi” şi în care Fidel Castro a expus planul de acţiune al revoluţionarilor.  Educaţia era una din cele şase probleme  de rezolvat imediat după victoria  revoluţiei,  alături de acordarea de pământ, industrializare, locuinţe, şomaj şi sănătate.

Odată cu triumful revoluţiei, în ianuarie 1959, a început imediat îndeplinirea Programului de la Moncada, şi în 1961, Cuba, ţară în care 30% din ţărănime nu ştia nici să se semneze, se declara Teritoriu Liber de analfabetism. Au avut loc şi alte importante transformări pe teritoriul cubanez. Guvernul revoluţionar îşi dedica toate eforturile pentru  a pune capăt   relelor care afectau societatea.

Asaltul cazărmii Moncada, prima fortăreaţă a regimului în estul ţării,  a reprezentat  şocul care a ridicat ţara în picioare. Şi chiar dacă nu şi-a atins imediat obiectivele, a pus bazele, a arătat drumul  şi a trasat programul de bază care, odată victorioasă revoluţia în 1959, a deschis porţile socialismului în Cuba.

adaugă un comentariu

*